De ce ar trebui sa avem obiective si cum ne pot ele schimba viata? 

print
 
De ce ar trebui sa avem obiective si cum ne pot ele schimba viata?

Obiectivele inseamna motivatie. Atunci cand avem motivatie sa facem ceva, ne dam toata silinta si ne unim toate fortele pentru ca acel lucru sa iasa bine. Obiectivele nu sunt decat o ierarhizare a motivatiilor.

Tabloul general al obiectivelor noastre ar trebui sa constituie piramida in varful careia ne dorim sa ajungem. Insa pentru a construi piramida, e nevoie sa incepem caramida cu caramida. Obiectivele mici sunt intotdeauna cel mai usor de atins, indiferent despre ce este vorba.

Fie ca vrem sa pierdem in greutate, sa ne schimbam jobul, sa devenim mai buni, sa ne cumparam o casa noua e nevoie sa ne stabilim obiective care sa ne aduca mai aproape de visul nostru.
Indiferent de domeniul lor de activitate, oamenii de succes din toata lumea isi stabilesc obiective pentru a face performanta, pentru a ajunge mai sus, pentru a prospera. Prin stabilirea unor teluri clare, hotarate, ne putem evalua propriul nivel de reusita. Noi suntem singurii in masura sa ne stabilim limitele. Obiectivele bine alese ne ajuta sa ne depasim toate limitele.

Exista cateva categorii de obiective pentru toata viata, pe care e necesar sa ni le stabilim pentru o viata fericita, incununata de succes si de dorinte indeplinite. In fond, obiectivele sunt calea spre dorinte implinite.
Cariera, corpul nostru, viata personala, placerile, abilitatile, familia, stabilitatea financiara sunt domenii ale vietii in care este nevoie sa ne stabilim obiective pentru a cuprinde tabloul general. Putem incepe sa construim drumul spre obiectivele noastre, imediat ce le avem clar in minte.

O idee geniala ar fi sa le notam intr-un loc in care sa le putem vedea in fiecare zi. Un pas important ar fi "insufletirea" acestor obiective. Dandu-le o data la care vrem sa se concretizeze, o suma, o cantitate masurabila. Fie ca e vorba de o suma de bani, sau de a pierde cateva kilograme.

Fa un test. Stabileste-ti un scop simplu si fa toate demersurile pentru indeplinirea lui. Cum te simti dupa ce l-ai atins cu succes? Cu siguranta ti-a crescut increderea in propriile forte. Cu siguranta acum ti se pare simplu sa iti indeplinesti si alte obiective.

Urmatorul pas este sa iti stabilesti obiective din ce in ce mai grele. Vei observa ca pe masura ce le atingi, iti va spori increderea in tine si vei crede ca nimic nu iti poate sta in cale. E destul de simplu, nu? Obiectivele nu doar ca te fac sa iti indeplinesti visele ci te schimba si pe tine transformandu-te intr-o persoana mai curajoasa, mai ambitioasa, mai dornica sa lupte pentru un scop.

Stabilirea obiectivelor este importanta pentru ca te ajuta sa delimitezi lucrurile importante de cele superficiale sau neimportante, sa iti construiesti increderea in tine, sa iti sporesti increderea, sa te motivezi si sa decizi ce e important pentru tine si viitorul tau.

Oamenii fara scopuri sunt oameni care nu au pentru ce lupta. Obiectivele sunt intotdeauna cea mai buna modalitate de a ne reaminti ca avem vise, dorinte, idealuri si ca ele pot fi atinse prin determinare, ambitie, motivatie si perseverenta.

Daca nu ai inca obiective, este momentul sa le stabilesti, cu creionul pe hartie, in ordinea prioritatii lor si a importantei. Daca inca nu sti de unde sa incepi, intreaba-te ce iti doresti cel mai mult in toate aspectele vietii tale. Raspunsurile se afla in aceasta intrebare!

 
Subiectul:   obiective, focus, motivatie Categoria:   succes, cariera, bani Data: 2011-03-26
 
Autor:          alexandra

"Dezvoltarea personala este o arta. Este arta de a te desavarsi pe tine insuti ca propria creatie. Imi place sa scriu si sa impartasesc din gandurile mele celor care au nevoie de ele. Geniul exista pentru a fi daruit. Fac acest lucru prin ceea ce scriu, sa daruiesc o particica din mine in fiecare articol."

 
Disclaimer :

Autorii acestui site, in afara de cazurile specificate in mod expres, nu sunt medici, psihologi sau terapeuti, nu se prezinta astfel si nu se substituie persoanelor cu studii autorizate in domeniu. Ca urmare materialele de pe acest site au scop strict de informare si sunt destinate exclusiv dezvoltarii personale, si nu diagnosticului, tratarii sau vindecarii unor situatii patologice. Teoriile, ideile si aplicatiile prezentate sunt viziunea personala a autorilor si nu pot substitui in nici un fel consultatiile de specialitate. Fiecare vizitator al site-ului este responsabil pentru propriile idei, propriile decizii, propriul confort fizic, emotional, mental si spiritual. Iti recomandam sa nu aplici nimic ce ti-ar putea aduce suferinta fizica, mentala, emotionala, spirituala. Utilizeaza doar ce ti se pare a fi util pentru tine, si ignora restul.

Comenteaza articolul

Nume:
 
Email:
 
Website:
 
Comentariu:
 
Cod de validare:
 

 

Recomanda articolul :

 
Email(uri)* :
Mesaj :
*Introduceti adresele de email separate prin virgule
 
Trimite Anuleaza
 

 

Mai multe articole text»


Din aceeasi categorie

Autodisciplina si dezvoltarea personala - calea usoara spre succes
 
Autodisciplina si dezvoltarea personala - calea usoara spre succes Dezvoltarea personala este un domeniu care incepe sa capteze interesul din ce in ce mai mult. Idealurile oamenilor sporesc constant si fiecare dintre ei cauta metode prin care sa fie mai buni decat ceilalti, mai buni in ceea ce fac, mai capabili sa isi duca sarcinile la bun sfarsit, mai competitivi, mai abili, sa cunoasca cat mai mult si sa se dezvolte multilateral. ...
 
Gestionarea stresului la locul de munca
 
Gestionarea stresului la locul de munca Ca si caracteristica a secolului in care traim, dezvoltarea rapida a tehnologiei a condus catre o schimbare de concept si de structura a ceea ce numeam odata „loc de munca". Astazi, conceptul de job schimba paradigmele serviciului de altadata. Cele 8 ore de munca se transforma in program prelungit oferind posibilitatea angajatului sa devina un „biropat" de succes. Cu toate acestea, jobul prezinta si un av ...
 
E V E N I M E N T E - unde mergi
 
M A G A Z I N - produse pentru o viata mai frumoasa
 
Login
 
 
Ultima carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vo ...
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in si ...
 
 
 
Reclama 6
 
 
 
Reclama 7
 
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de  ...
 
 
 
R A D I O -muzica pentru suflet
 
Reclama 8
 
 
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in sine puternice, ci aceasta devine o parte ta ca persoana. Atunci cand se intampla acest lucru, te vei simti in mod natural puternic, vei face din ce in ce mai putine alegeri gresite si actiunile tale te vor duce spre realizari tot mai mari. ...
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de vindecare si metoda alternativa si moderna de ingrijire a sanatatii. Desi aceasta practica a fost recunoscuta la nivel global ca o forma viabila de vindecare de mai multi ani, numai recent reflexologia a devenit cunoscuta si acceptata in mai multe tari. ...
 
 
Ultimul articol carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vom intalni o pasare care vrea sa se uite dincolo de viata normala, care pentru o pasare inseamna a manca, a dormi si a se reproduce. Aceasta pasare vrea sa zboare cat mai sus si mai rapid si sa faca cele mai indraznete miscari. Richard Bach stia, evident, o multime de lucruri despre aviatie si fascinatia acestuia este evidenta in carte. El reuseste sa impleteasca intr-un mod extrem de armonios domeniul aviatiei, aerodinamica, spiritualitatea si intrebarile de genul "de ce suntem aici" intr-o tesatura diafana si vesnic actuala ...
 
 
 
close

Te rugam sa te loghezi pentru a putea folosi aceasta optiune

 
User:
 
Parola:
 
 
Am uitat parola >>>