Furia inabusita 

print
 
Furia inabusita

Furia este una dintre cele mai importante emotii care ne ajuta sa ne vindecam. Totodata, furia este una din emotiile care sunt interpretate gresit. Intr-o stare vindecata putem considera furia ca fiind potrivita, deoarece aceasta ne ajuta sa ne protejam si sa iesim din situatii inconfortabile.

Datorita furiei noi avem capacitatea de a spune "nu". Sentimentul de furie reiese dintr-o samanta de suparare, care este de obicei un raspuns la a fi ranit, neglijat, frustrat. Daca supararea este exprimata intr-un mod natural, aceasta nu va creste spre furie sau mai rau, spre ura.

Cum exprimam FURIA?

Exprimarea furiei nu se refera la cuvinte, sau la descarcarea furiei fata de o alta persoana. Ca sa te poti vindeca, nu este nevoie sa iti descarci furia spre persoana care te-a adus in starea respectiva. Furia nu se vindeca prin urlete in fata cuiva si nici prin lovirea unei perne cu pumnii.

Activitatea fizica poate elibera o cantitate mica de energie, insa aceasta nu face decat sa piseze si sa atinga usor suprafata sentimentelor. Eliberarea energiei prin astfel de activitati nu poate ajunge la acele niveluri profunde ale furiei inabusite care are nevoie de vindecare. Pentru a patrunde la nivelul furiei cu scopul de a realiza o vindecare profunda trebuie sa ajungem la aprindere.

Ce inseamna Aprindere?

Aprinderea, arderea, combustia reprezinta cheia catre vindecare. Iar aceasta cheie inseamna lacrimi de furie. Multi dintre noi consideram ca plansul este doar pentru exprimarea durerii, iar strigatul si lovitul sunt expresiile cele mai profunde ale furiei. Acest lucru nu este adevarat. De exemplu, daca vei observa cu atentie un copil, vei realiza cum isi exprima furia. Acesta va striga, se va misca, va lovi cu pumnul, se va inrosi, dar de asemenea vor exista si lacrimi.

Cheia acestei situatii este concentrarea asupra simtirii sentimentului, pe detectarea sentimentului de furie din adancuri si eliberarea acestuia intr-un mod cat mai natural. Odata ce vei ajunge sa te aprinzi, ceea ce se va intampla, mai departe va fi spontan si potrivit. Te poti  gasi in situatia de a plange si a striga, lovind o perna in acelasi timp, dar furia nu va fi nici fortata, nici nascocita, totul va decurge intr-un mod natural.

Nu pune restrictii

Un copil nu isi fixeaza limite in jurul sentimentelor lui. El nu incearca sa separe furia de suferinta sau frica. Pentru el, totul curge intr-un mod natural. Insa un adult isi va pune limite in jurul sentimentelor puternice de furie pentru a le izola de suferinta si durere sufleteasca. Copiii nu cunosc astfel de diferente, astfel ei cand simt ceva, ei elibereaza totul prin plans.

Nu incerca sa iti ascunzi sentimentele deoarece furia incearca sa stea izolata pentru a se simti puternica. Furia nu poate suporta sentimenul de frica sau lipsa de putere. Este important sa iti exprimi furia, sa iti lasi sentimentele sa curga asa cum isi doresc. Poate te vei trezi strigand intr-o perna, iar apoi plangandu-ti suferinta, apoi plangandu-ti furia si apoi  strigand si mai mult. Daca acesta este cursul natural si spontan al sentimentelor care se elibereaza, atunci permite-le asta.

Trebuie sa te pui in pielea unui copil mic. Permite-i trupului sa scoata din tine furia printr-un proces natural. Adultii trebuie sa isi aminteasca, trebuie sa invete din nou ca atunci cand furia iti spune ca trebuie sa folosesti cuvinte, aceasta minte. Trupul nostru stie sa elibereze natural  furia inabusita din noi, tu trebuie doar sa ii permiti.

 
Subiectul:   stres, suparare Categoria:   spiritualitate Data: 2011-03-28
 
Autor:          iuliana s.

"Dezvoltarea personala este importanta pentru fiecare dintre noi deoarece sunt multe lucruri esentiale despre care nimeni nu ne invata la scoala, lucruri pe care trebuie sa le invatam singuri, pas cu pas..."

 
Disclaimer :

Autorii acestui site, in afara de cazurile specificate in mod expres, nu sunt medici, psihologi sau terapeuti, nu se prezinta astfel si nu se substituie persoanelor cu studii autorizate in domeniu. Ca urmare materialele de pe acest site au scop strict de informare si sunt destinate exclusiv dezvoltarii personale, si nu diagnosticului, tratarii sau vindecarii unor situatii patologice. Teoriile, ideile si aplicatiile prezentate sunt viziunea personala a autorilor si nu pot substitui in nici un fel consultatiile de specialitate. Fiecare vizitator al site-ului este responsabil pentru propriile idei, propriile decizii, propriul confort fizic, emotional, mental si spiritual. Iti recomandam sa nu aplici nimic ce ti-ar putea aduce suferinta fizica, mentala, emotionala, spirituala. Utilizeaza doar ce ti se pare a fi util pentru tine, si ignora restul.

Comenteaza articolul

Nume:
 
Email:
 
Website:
 
Comentariu:
 
Cod de validare:
 

 

Recomanda articolul :

 
Email(uri)* :
Mesaj :
*Introduceti adresele de email separate prin virgule
 
Trimite Anuleaza
 

 

Mai multe articole text»


Din aceeasi categorie

12 Tehnici de brainstorming
 
12 Tehnici de brainstorming Ai dat de o problema pe care nu o poti rezolva? Ai nevoie de solutii si idei noi? Procesul de brainstorming solicita sa gandesti neconventional si se poate aplica in orice context. ...
 
Moartea nu este servila nimanui
 
Moartea nu este servila nimanui Multi dintre noi ne traim vietile fara sa ne gandim la moarte. Insa, moartea este ceva inevitabil pentru fiecare dintre noi. Aceasta nu depinde de cultura cuiva, de statutul sau, de culoarea pielii sau de persoana care este. Este o realitate dura, insa adevarata. ...
 
E V E N I M E N T E - unde mergi
 
M A G A Z I N - produse pentru o viata mai frumoasa
 
Login
 
 
Ultima carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vo ...
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in si ...
 
 
 
Reclama 6
 
 
 
Reclama 7
 
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de  ...
 
 
 
R A D I O -muzica pentru suflet
 
Reclama 8
 
 
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in sine puternice, ci aceasta devine o parte ta ca persoana. Atunci cand se intampla acest lucru, te vei simti in mod natural puternic, vei face din ce in ce mai putine alegeri gresite si actiunile tale te vor duce spre realizari tot mai mari. ...
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de vindecare si metoda alternativa si moderna de ingrijire a sanatatii. Desi aceasta practica a fost recunoscuta la nivel global ca o forma viabila de vindecare de mai multi ani, numai recent reflexologia a devenit cunoscuta si acceptata in mai multe tari. ...
 
 
Ultimul articol carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vom intalni o pasare care vrea sa se uite dincolo de viata normala, care pentru o pasare inseamna a manca, a dormi si a se reproduce. Aceasta pasare vrea sa zboare cat mai sus si mai rapid si sa faca cele mai indraznete miscari. Richard Bach stia, evident, o multime de lucruri despre aviatie si fascinatia acestuia este evidenta in carte. El reuseste sa impleteasca intr-un mod extrem de armonios domeniul aviatiei, aerodinamica, spiritualitatea si intrebarile de genul "de ce suntem aici" intr-o tesatura diafana si vesnic actuala ...
 
 
 
close

Te rugam sa te loghezi pentru a putea folosi aceasta optiune

 
User:
 
Parola:
 
 
Am uitat parola >>>