Efectul Placebo [video] 

print
 


Multi dintre noi am auzit de termenul ”efectul placebo”, care inseamna cand ceva fara valoare terapeutica ne face sa ne simtim mai bine. Este un truc pe care creierul nostru il face, si anume prin a crede si a astepta ca ceva anume sa functioneze – iar acel lucru chiar functioneaza.

Ceea ce este bizar este puterea efectului. De exemplu, acelasi placebo poate trata durerea pe jumatate la fel de bine ca aspirina, si in acelasi timp jumatate la fel de bine ca morfina. Morfina este un medicament mult mai puternic decat aspirina, fapt care face efectul bizar. Atunci cand crezi ca un placebo te poate face sa te simti mai bine, te vei simti mai bine. Daca tu crezi ca un placebo nu te va face sa te simti mai bine, atunci nu te vei simti mai bine. 

Placebo-urile nu sunt doar pilule, ci pot fi creme, injectii, operatii chirurgicale sau bauturi. Insa nu toate placebo-urile sunt egale, iar efectele sunt mai mari atunci cand pilula este mai mare. Placebo-urile provoaca chiar si dependenta, iar in urma unor studii s-a aratat ca efectele sunt atat de puternice incat unii oameni vor ca acestea sa fie interzise sportivilor. Placebo-urile par sa nu functioneze la fel in fiecare parte a lumii.  Aici intervin convingerile pe care le avem. Nu conteaza ce anume contine placebo, ci ceea ce credem noi ca poate face pentru noi. In consecinta, mintea noastra creeaza medicamentul.

 
Subiectul:   minte, ganduri Categoria:   minte si emotii Data: 2012-01-27
 
Autor:          iuliana s.

"Dezvoltarea personala este importanta pentru fiecare dintre noi deoarece sunt multe lucruri esentiale despre care nimeni nu ne invata la scoala, lucruri pe care trebuie sa le invatam singuri, pas cu pas..."

 
Disclaimer :

Autorii acestui site, in afara de cazurile specificate in mod expres, nu sunt medici, psihologi sau terapeuti, nu se prezinta astfel si nu se substituie persoanelor cu studii autorizate in domeniu. Ca urmare materialele de pe acest site au scop strict de informare si sunt destinate exclusiv dezvoltarii personale, si nu diagnosticului, tratarii sau vindecarii unor situatii patologice. Teoriile, ideile si aplicatiile prezentate sunt viziunea personala a autorilor si nu pot substitui in nici un fel consultatiile de specialitate. Fiecare vizitator al site-ului este responsabil pentru propriile idei, propriile decizii, propriul confort fizic, emotional, mental si spiritual. Iti recomandam sa nu aplici nimic ce ti-ar putea aduce suferinta fizica, mentala, emotionala, spirituala. Utilizeaza doar ce ti se pare a fi util pentru tine, si ignora restul.

Comenteaza articolul

Nume:
 
Email:
 
Website:
 
Comentariu:
 
Cod de validare:
 

 

Recomanda articolul :

 
Email(uri)* :
Mesaj :
*Introduceti adresele de email separate prin virgule
 
Trimite Anuleaza
 

 

Mai multe articole video»


Din aceeasi categorie

Lester Levenson - libertatea emotionala - video rar [video]
 

Lester Levenson, creatorul metodei Sedona, ne-a oferit secretul libertatii sufletesti, in acest video rar. Libertatea este cel mai de pret dar al unui om. Libertatea este ceea ce primim la nastere in mod gratuit. Multi insa nu stiu acest lucru. ...
 
Marci Shimoff- fericit fara motiv [video]
 

Marci Shimoff, autoarea cartii "Happy for no reason" si una din invitatele filmului "Secretul", vorbeste in acest video despre 5 idei de succes despre care crede ca sunt conditii importante in dobandirea fericirii. ...
 
E V E N I M E N T E - unde mergi
 
M A G A Z I N - produse pentru o viata mai frumoasa
 
Login
 
 
Ultima carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vo ...
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in si ...
 
 
 
Reclama 6
 
 
 
Reclama 7
 
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de  ...
 
 
 
R A D I O -muzica pentru suflet
 
Reclama 8
 
 
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in sine puternice, ci aceasta devine o parte ta ca persoana. Atunci cand se intampla acest lucru, te vei simti in mod natural puternic, vei face din ce in ce mai putine alegeri gresite si actiunile tale te vor duce spre realizari tot mai mari. ...
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de vindecare si metoda alternativa si moderna de ingrijire a sanatatii. Desi aceasta practica a fost recunoscuta la nivel global ca o forma viabila de vindecare de mai multi ani, numai recent reflexologia a devenit cunoscuta si acceptata in mai multe tari. ...
 
 
Ultimul articol carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vom intalni o pasare care vrea sa se uite dincolo de viata normala, care pentru o pasare inseamna a manca, a dormi si a se reproduce. Aceasta pasare vrea sa zboare cat mai sus si mai rapid si sa faca cele mai indraznete miscari. Richard Bach stia, evident, o multime de lucruri despre aviatie si fascinatia acestuia este evidenta in carte. El reuseste sa impleteasca intr-un mod extrem de armonios domeniul aviatiei, aerodinamica, spiritualitatea si intrebarile de genul "de ce suntem aici" intr-o tesatura diafana si vesnic actuala ...
 
 
 
close

Te rugam sa te loghezi pentru a putea folosi aceasta optiune

 
User:
 
Parola:
 
 
Am uitat parola >>>