Culorile din viata noastra 

print
 
Culorile din viata noastra

Daca lumea in care traim ar fi colorata doar in alb si negru, probabil ca am fi cu totii deprimati, tristi si cuprinsi de griji, teama si angoasa. Spre fericirea noastra, acest scenariu este posibil doar intr-un film. Chiar daca uneori, avem preferinte pentru fotografiile alb-negru, deoarece transmit un anumit sentiment, niciodata nu ne-am dori ca viata noastra sa fie doar  in alb si negru.

Avem capacitatea de a percepe culorile. Si chiar daca realizam sau nu, suntem in permanenta influentati din punct de vedere emotional de culori. Spre exemplu culorile pe care le alegem pentru a ne decora casa releva personalitatea noastra. Culorile din viata noastra ne pot influenta din punct de vedere emotional atat pe noi cat si pe ceilalti oameni cu care intram in contact direct.

Care este semnificatia culorilor?

  • culoarea rosie este cea mai puternica culoare a carei semnificatie difera de la o cultura la alta. Poate simboliza pericolul, intensitatea, agresivitatea dar, in acelasi timp, dragostea si pasiunea. Unii specialisti sunt de parere ca reprezinta culoarea iubirii, iar in cultura chineza aceasta culoare reprezinta puritatea, prosperitatea si festivitatea.
  • culoarea galbena este recunoscuta ca fiind cea mai luminoasa culoare reprezentand lumina soarelui, dar in acelasi timp si optimismul, speranta si inteligenta. In alte culturi culoarea galbena reprezinta si gelozia. Specialistii sunt de parere ca aceasta culoare are capacitatea de a ne influenta conferindu-ne un sentiment de incredere in fortele proprii.
  • culoarea albastra este preferata de foarte multi oameni, deoarece confera o stare de calm si stabilitate emotionala. Este culoarea predominanta a Planetei noastre si simbolizeaza printre altele si viata. In antichitate, egiptenii foloseau aceasta culoare pentru a reprezeneta Raiul.


Ce este cromoterapia?


Cu ajutorul cromoterapiei sunt utilizate anumite culori pentru a trata diferite boli. Culorile din viata noastra prezinta o serie de proprietati. Culorile sunt o forma a luminii vizibile, a campului electromagnetic. Toate culorile pe care le putem observa in curcubeu au proprietati de vindecare. Soarele insusi reprezinta viata, imagineaza-ti o lume in care nu am avea lumina, poate de aici reiese si zicala: "daca soarele nu intra pe fereastra, intra doctorul pe usa". S-a demonstrat stiintific ca lumina si culorile au un efect asupra noastra, mai exact asupra psihicului nostru.

Terapeutul antrenat in cromoterapie va utiliza lumina si diferite culori pentru a readuce echilibrul energetic in corpul bolnavului. Cromoterapia include totodata si utilizarea cristalelor colorate, acestea fiind plasate in zonele specifice chakrelor afectate. Corpul uman are abilitatea de a primi energia transferata de cristale, lumina si culori, fiecare dintre acestea avand o anumita frecventa.


Cum sa utilizezi cromoterapia in viata ta


Poti folosi efectele culorilor pentru a-ti crea un mediu placut atat la serviciu cat si acasa. Pentru inceput iti poti decora camera in care iti petreci majoritatea timpului in culori care sa iti stimuleze starile emotionale. Daca intr-o incapere desfasori o activitate intensa, aceasta ar trebui pictata in culori energizante, aprinse, cum ar fi culoarea galben. Daca iti doresti ca atmosfera in camera sa fie una relaxanta, poti alege albastrul.

Poti utiliza cromoterapia prin intermediul vestimentatiei de zi cu zi. De cele mai multe ori culorile pe care le purtam reprezinta starea pe care o avem in acea zi. In general, culorile inchise sunt alese de persoanele ce nu vor sa iasa in evidenta, persoanele introvertite, pe cand culorile deschise, ba chiar aprinse sunt alese de persoanele ce isi doresc sa iasa in evidenta, extrovertitii.

 
Subiectul:   energetica corpului uman Categoria:   minte si emotii Data: 2011-05-03
 
Autor:          roxana b.

"...ma caracterizeaza: dorinta de a face intotdeauna ceva mai mult decat pot, incapatanarea de a nu renunta niciodata, ambitia de a lupta pentru ceea ce imi doresc, curajul de a accepta infrangerile si de a invaĊ£a din ele, optimismul permanent si admiratia pentru tot ce inseamna valoare."

 
Disclaimer :

Autorii acestui site, in afara de cazurile specificate in mod expres, nu sunt medici, psihologi sau terapeuti, nu se prezinta astfel si nu se substituie persoanelor cu studii autorizate in domeniu. Ca urmare materialele de pe acest site au scop strict de informare si sunt destinate exclusiv dezvoltarii personale, si nu diagnosticului, tratarii sau vindecarii unor situatii patologice. Teoriile, ideile si aplicatiile prezentate sunt viziunea personala a autorilor si nu pot substitui in nici un fel consultatiile de specialitate. Fiecare vizitator al site-ului este responsabil pentru propriile idei, propriile decizii, propriul confort fizic, emotional, mental si spiritual. Iti recomandam sa nu aplici nimic ce ti-ar putea aduce suferinta fizica, mentala, emotionala, spirituala. Utilizeaza doar ce ti se pare a fi util pentru tine, si ignora restul.

Comenteaza articolul

Nume:
 
Email:
 
Website:
 
Comentariu:
 
Cod de validare:
 

 

Recomanda articolul :

 
Email(uri)* :
Mesaj :
*Introduceti adresele de email separate prin virgule
 
Trimite Anuleaza
 

 

Mai multe articole text»


Din aceeasi categorie

7 moduri simple de a spune "NU"
 
7 moduri simple de a spune A spune `nu` nu trebuie sa fie greu. Pina la urma, conteaza modul in care spui `nu`, mai degraba decat faptul ca o spui, lucru care afecteaza rezultatul. Inainte de toate, si tu ai prioritatile si necesitatile proprii, la fel cum toti ceilalti lumea au nevoile proprii. Spunand `nu` reflecta respectarea si valorificarea timpului si spatiului tau. A spune `nu` este privilegiul tau. Decat sa eviti totul, mai bine inveti ...
 
Linistea de zi cu zi
 
Linistea de zi cu zi Vremurile pe care le traim sunt agitate. Cu 100 de ani in urma, oamenii aveau timp pentru lectura, pentru socializat cu prietenii si grupul de duminica de la biserica, femeile aveau timp pentru cresterea copiilor si totul se petrecea mult mai lent decat in zilele noastre. Odata cu evolutia pe toate planurile, viata sociala a multora dintre noi a devenit un carusel care se invarte cu repeziciune. ...
 
E V E N I M E N T E - unde mergi
 
M A G A Z I N - produse pentru o viata mai frumoasa
 
Login
 
 
Ultima carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vo ...
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in si ...
 
 
 
Reclama 6
 
 
 
Reclama 7
 
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de  ...
 
 
 
R A D I O -muzica pentru suflet
 
Reclama 8
 
 
 
 
 
Ultimul articol text

7 obiceiuri ale increderii in sine

 
7 obiceiuri ale increderii in sine Inainte de a deprinde noi obiceiuri trebuie sa renunti la vechile obiceiuri. Exista 7 obiceiuri esentiale pe care trebuie sa le stapanesti. Dupa ce faci toate aceste lucruri, nu te vei mai gandi la obtinerea unei increderi in sine puternice, ci aceasta devine o parte ta ca persoana. Atunci cand se intampla acest lucru, te vei simti in mod natural puternic, vei face din ce in ce mai putine alegeri gresite si actiunile tale te vor duce spre realizari tot mai mari. ...
 
 
Ultimul articol video

Introducere in reflexologie [video]

 
Reflexologia este o practica veche de vindecare si metoda alternativa si moderna de ingrijire a sanatatii. Desi aceasta practica a fost recunoscuta la nivel global ca o forma viabila de vindecare de mai multi ani, numai recent reflexologia a devenit cunoscuta si acceptata in mai multe tari. ...
 
 
Ultimul articol carte

Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte]

 
Pescarusul Jonathan Livingston - Richard Bach [carte] In `Pescarusul Jonathan Livingston` vom intalni o pasare care vrea sa se uite dincolo de viata normala, care pentru o pasare inseamna a manca, a dormi si a se reproduce. Aceasta pasare vrea sa zboare cat mai sus si mai rapid si sa faca cele mai indraznete miscari. Richard Bach stia, evident, o multime de lucruri despre aviatie si fascinatia acestuia este evidenta in carte. El reuseste sa impleteasca intr-un mod extrem de armonios domeniul aviatiei, aerodinamica, spiritualitatea si intrebarile de genul "de ce suntem aici" intr-o tesatura diafana si vesnic actuala ...
 
 
 
close

Te rugam sa te loghezi pentru a putea folosi aceasta optiune

 
User:
 
Parola:
 
 
Am uitat parola >>>